TEATRUL MIHAI EMINESCU ORAVIȚA
Cel mai vechi teatru de pe teritoriul României de astăzi (construit în 1817), realizat în stilul barocului vienez. Imită la scară mică vechiul Burgtheater din Viena care, fiind dezafectat în anii 1890, sporește importanța edificiului din Oravița care, în acest caz, nu mai este copie ci original.
La sfarșitul verii anului 1868, trupa Pascaly a susținut pe această scenă mai multe spectacole, din trupă făcând parte Mihai Eminescu.
FARMACIA KNOBLAUCH ORAVIȚA
Prima farmacie minieră din România, fondată în anul 1763 de Edward Winter. Azi este muzeu de Istoria Farmaciei Montanistice, deținând o impresionantă colecție de instrumente farmaceutice și medicale, cărți și tratate de specialitate din perioada 1682-1950.
GARA ORAVIȚA
Este prima gară cu lift-pasaj pentru acces la peronul situat mai sus de nivelul străzii, dacă nu cumva este prima clădire pentru o stație de cale ferată din țară, trecută pe lista monumentelor istorice. Cel dintâi traseu feroviar din țară este calea ferată Oravița-Iam-Iasenova-Vracevgai-Baziaș (16 km,Lișava-Oravița și 62,5 km Oravița-Baziaș), inaugurată pentru transportul de marfă în 1854, iar pentru calatori în 1856.
MÂNĂSTIREA SLATINA NERA
Este asșezată în apropierea localității Sasca Montană, pe malul stâng al râului Nera, la 20km de Oravița, în Munții Locvei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât prin înființarea mânăstirii la 19 iulie 1994 ca biserica mânăstirească să fie închinată Sfintei Cuvioase Paraschiva. În mânăstire se prepară produse naturiste pentru tratarea unor afecțiuni trupești, dar și pentru consum alimentar (ceaiuri, tincturi, alimente).
MÂNĂSTIREA CĂLUGĂRA
La o distanță de câțiva kilometri de Oravița, într-o vale îngustă din apropierea comunei Ciclova Montană și la poalele unei stânci înalte, se află vechea mânăstire Călugăra. Aceasta datează din anul 1858 când auzul cântărilor sfinte ce răsăreau din stâncă l-a îndemnat pe teologul Alexei Nedici din Ciclova Montană să ctitorească aici o mânăstire.
Potrivit unor vechi credințe, apa izvoarelor din apropiere are puteri tămăduitoare și conform tradiției valea care duce la mânăstire se numea odinioară ”Valea Călugărului”. Locul pe care este zidită mânăstirea este considerat drept un loc sfânt. Pe vremuri, acesta era venerat prin punerea unor icoane pe copacii din preajma stâncii, iar în zilele de duminică și la marile sărbători se aprindeau candele deasupra icoanelor. În apropierea mânăstirii pe un fag gros, a fost așezată în urmă cu mai bine de un veac icoana Sfântului Proroc Ilie, care se mai poate vedea și astăzi, căci copacul a crescut în toate părțile, fără să o acopere.
CASCADA BIGĂR
Se află la 38 km de localitatea Oravița, apa izvorăște de la 200m altitudine și se varsă în râul Miniș, de pe o stânca acoperită de mușchi. În urmă cu un an, The World Geography a declarat cascada Bigăr din județul Caraș-Severin drept cea mai frumoasă din lume. Faimoasa publicație Huffington Post a numit-o un loc desprins din basme. ”Uneori, vezi câte o fotografie cu un peisaj natural ce ți se pare ireal, așa se întâmplă cu Izvorul Bigăr care parcă e desprins din basme…E un loc magic”, scrie publicația americană Huffington Post. Mai mult, căderea de apa din Caraș-Severin a fost asemuita cu o scena din filmul Disney Mica Sirena.
LACUL OCHIUL BEIULUI
Lacul Ochiul Beiului este situat într-o zonă de o sălbăticie impresionantă din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, la limita Munților Aninei cu Munții Locvei, la o altitudine de 310 metri. Forma lacului este a unui crater cu adâncimea de 3,6 metri, iar apa este atât de curată încât păstrăvii care înoată agale pot fi admirați în toată splendoarea lor. Interesant este ca acest lac nu îngheață niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 și 8 grade Celsius. Acest lucru face ca păsările migratoare în loc sa plece toamna spre țările calde, rămân aici peste iarnă.
CHEILE NEREI
Cei 22 km ai Cheilor Nerei se întind între Șopotul Nou și Sasca Romană, având cursul apei trecut prin numeroase meandre și bucle întoarse. Până în această zonă calcaroasă, Nera a parcurs o cale lungă, căci izvorul ei iși soarbe apele de sub Piatra Goznei din Munții Semenic. Apoi, strângând apele influienților din depresiunile montane pe care le traversează ale Munților Semenic, Aninei, Almăjului – intră în forță în cheile dantelate și cu pereți înalți, tăiați la bază ca de o sabie ascuțită.
PĂSTRĂVĂRIA CHEILE-NEREI
Păstrăvăria se află la aproximativ 5 km de Podul Beiului, se poate ajunge cu mașina pe un drum îngust, forestier, dar cu priveliști frumoase. Pe acest traseu poți opri pentru a admira Cascada Văioaga, ușor ascunsă de ochii turiștilor, dar identificabilă după mașinile parcate în apropierea ei.
CASCADA LA VĂIOAGA
Pe drumul care duce către Cascada Beușnița și Lacul Ochiul Beiului vei descoperi și surprinzătoarea Cascadă La Văioaga. Deși doar un semn stingher pe marginea drumului anunță această atracție a Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, vă îndemnăm să vă opriți pentru că merită. Pe drumul dintre Podul Bei și Păstrăvărie veți vedea la un moment dat un semn pe partea dreaptă a sensului de urcare cu ”Cascada La Văioaga”.
CASCADA BEUȘNIȚA
În apropierea Lacului Ochiul Beiului sunt indicatoare către Cascada Beușnița care se află la aproximativ 15-20 minute distanță. Cascada este asemănată cu vălul unei mirese datorita faptului că acumulează o succesiune de cascade. Are o înălțime de 15 metri și este acoperită de mușchi verde. Primăvara este anotimpul perfect pentru a te bucura de Cascada Beușnița în toată splendoarea ei.
LACUL DRACULUI
Lacul Dracului se află în Cheile Nerei, la circa 5,5 kilometri de Șopotu Nou, județul Caraș-Severin. Accesul în Cheile Nerei se poate face din Șopotu Nou sau din Sasca Română, sat component al comunei Sasca Montană. Legenda spune ca un cioban care păștea caprele lângă apele Nerei s-a întâlnit cu Satana. Ciobanul își aprinsese un foc la intrarea în peșteră și deodata aparu din lac un omuleț care ținea în mână un pește.
Arătarea l-a provocat pe cioban să îi frigă peștele fără ca acesta să se îndoaie. Ciobanul a acceptat rămășagul cu condiția ca omulețul să îi frigă un cap de țap fără ca animalul să rânjească. A tras în țepușă peștele, de la cap la coadă și l-a fript fără să se îndoaie. Omulețul a legat botul țapului cu o funie de tei, însă aceasta a ars și prăjindu-se țapul și-a arătat dinții. Furios că a fost păcălit de cioban, omulețul s-a aruncat în apa lacului, iar ciobanul și-a dat seama că era însuși Diavolul. De atunci lacul poartă acest nume.
Dat fiind specificul și obiectivele turistice ale zonei, pe lângă toate serviciile oferite, Hotel Condor *** vă pune la dispoziție totodată activități de agrement turistic și petrecerea timpului liber în afara hotelului, prin practicarea unor activități pe meleaguri cărășene precum: tiroliana, caiac, canoe, rafting, drumeții, activități de agrement nautic pe Cheile Nerei în perioada 01.05.2015 – 30.09.2015 pentru cei dornici de aventură.
Pentru oricare dintre activitațile de agrement pentru care optați, vă rugăm să vă adresați administratorului hotelului sau la recepție .